Iata ca am ajuns sa scriu si impresiile din acest concediu de aproape 7 zile petrecute in Italia….deci ….Plecam cu compania Wizz, aeroportul din Cluj, ticsit de turisti care pleaca in diverse locatii…in sfarsit dupa o intarziere de 2 ore a avionului…caci a ajuns cu intarzierea asta dupa cursa care a avut-o de efectuat de la Londra….dar in fine bine ca a venit avionul si ne urcam in el. Deci dupa o intraziare de 2 ore si dupa un drum cu avionul de 1,55 ore ajungem si la Roma, orasul celor 7 coline sau cetatea eterna cum i se mai zice. Si iata-ne ajunsi si la Roma. Monumentele Romei in noapte, luminate cu reflectoare, ne dau primul spectacol al sejurului. Ei, dragii mosului si in acest moment de trairi amestecate, de exuberanta si oboseala, ne-am propus ca orice s-ar intampla nasol in aceasta excursie, sa nu "marsam" si sa ne impunem sa ne simtim bine caci doar de asta e vacantaaaa.
La aterizare, de bucurie ca a scapat, amicul cu care am fost in vacanta, "aplauda bucuros" mai ceva ca la o premiera a Scalei din Milano....bucuros ca am ajuns la Roma.
Roma - Cetatea Eterna,…in inima vechiului imperiu latin descoperim Colosseumul si Forumul Roman,asta a fost prima vedere dupa un drum lung cu trenul si metroul de la aeroport pana la hotelul unde trebuia sa ne cazam.
Aici se afla cea mai mare colectie de ruine romane din lume care pe mine una m-au impresionat enorm de tare, Coloseum-ul m-i s-a parut cel mai original.
Dupa ce am ajuns cu bine si la hotel, am facut un dus si am iesim, toti 3, pe strazile din jurul hotelului ca sa luam pulsul orasului direct de la sursa. Entuziasmul nu e reciproc. Romei putin ii pasa ca suntem in sfarsit, aici! Roma doarme. Hai repede sa ne culcam, dar mai intai am mers in recunoastere ca sa stim ce program avem maine si in plimbarea noastra am fost la frumoasa fantana a viselor, Fontana di trevi care arata splendid in lumina noptii, multi turisti pe langa ea care mai de care sa faca poze, bine inteles ca si noi am facut poze ca nu se stia daca mai apucam sa o vedem si ziua ptr ca timpul era foarte scurt. Am vazut si Columna lui Traian care este izbitor de inalta…, Capitolium, de fapt Dealul Capitoliului are 3 cladiri immense:Palazzo Nuovo,Palazzo dei Conservatori si Palazzo Senatorio…deci 3 palate foarte vaste….Alta locatie frumoasa care merita vazuta e Pantheonul; o alta locatie turistica demna de vazut e Piata Navonna – este una din cele mai celebre si cele mai frumoase piete ale Romei cica, e mare, plina de terase si artisti care picteaza in aer liber, are si cateva fantini splendide. Asa ca a 2-a zi ne gandeam ca daca timpul ne permite o sa le mai revedem pe aceste splendide locatii si ziua, numai ca nu am mai avut timp. Asa ca am revenit seara tarziu in camera dupa ce la intoarcerea spre hotel am poposit pe o terasa chiar langa Coloseum sa papam o pizza si sa bem un suc ca ieram morti de foame dupa drumul lung pe care l-am parcurs, nu va spun ce frumos se vedea Coloseum-ul in lumina noptii, nu-ti venea sa-ti mai deslipesti ochii de la el, asa frumos arata.
A 2-a zi dis de dimineata am pornit sa vizitam Forul Roman, asa ca dupa ce ne-am luat bilete am pornit printr-o gradina imens de mare sa ne plimbam printre niste ruine imense, dar frumoase...argumnet care o sa fie intarit de pozele pe care am sa vi le trimit. Dupa ce ne-am clatit vre-o 2 ore ochii cu fel si fel de ruine de la Forul Roman am pornit catre Circus Maximus si Arcul lui Constantin, splendide privelisti, biserica Santa Maria Maggiore, Castelul Sant’ Angelo intr-un final dupa un drum destul de lung am ajus si la Vatican in Piata Sfantul Petru, unde am dat peste mii de turisti care stateau la o coada de cativa zeci de metrii ca sa intre la vestitul Vatican. Asa caci ne-am inarmat cu multa rabdare si ne-am asezat la imensa coada de care va povesteam mai inainte. Aici pe o caldura infernala am reusit dupa vre-o 40-50 de minutele de stat la coada sa intram si noi in sfarsit. Asa ca am scapat de stat in soarele ala care era foarte puternic si te molesea de nu se poate, deci cu alte cuvinte am inceput sa ne bronzam din mers…..super nu... asa ca dupa ce am fost verificati si rasverificati la intrare sa nu ai nu’s ce obiecte cu care poti zgaria valorile de la Vatican si dupa ce aveai si o tinuta decenta, doar asa puteai intra la Vatican intr-un final, daca indeplineai cele 2 conditii puteai sa-ti achizitionezi biletul de intrare in Vatican. Aici poti vedea o gramada de picturi foarte frumoase si vechi, o gramada de statui, etc,etc.Vaticanul este locul ideal de vizitat ptr iubitorii de arta, unul din reperele care mi-a placut este Capela Sixtina…Vaticanul adaposteste multe comori universale cunoscute in intreaga lume.
Dupa ce ne-am clatit cateva ore bune ochii cu fel si fel de exponate din Vatican ne-am indreptat spre Coloseum. Inainte de toate ne-am asezat la o terasa si am papat o inghetata foarte buna si mare, deci ne-am racorit un pic ca era caldura mare in Roma si abia dupa aceea ne-am continuat drumul spre Coloseum si aici era coada la intrare.
Odata intrati in Coloseum ne-am incantat privirile cu cele mai frumoase privelisti, de sus din Coloseum se putea vedea o parte a orasului Romei de sus, splendida priveliste.
Roma este unul din orasele europene care trebuie vizitat chiar si numai din principiu, parerea mea, poate si pentru ca aici regasim acele origini latine cu care noi ne mandrim iar altii chiar le au, asa ca italienii sunt norocosi din acest punct de vedere si chiar au cu ce se mandrii.
Bunnnn… , odata inclusa pe lista noastra, cand sa o vizitam?!, noi chiar am vizitat-o, mai ales ca este un obiectiv turistic vizat de muuuuulta lume… acum depinde ce vrei sa faci in vacanta. Daca vrei atmosfera de citadela sub asediu, sezonul turistic e numai bun la inceputul verii cand nu este foarte cald si cand inca nu este foarte aglometrat de turisti, adica si in perioada asta in care am mers noi era foarte cald si multa lume ptr sfarsitul lui mai, imi inchipui ce calduri si ce aglomeratie e in luna iulie.
Preturile in Italia sunt … “respectabile”, sa zicem, si iti trebuie un buzunar mai mare pentru ca aici totul costa suficient: cazare, transport, mancare, obiective turistice (inclusiv intrarea in biserici), noi nu ne-am permis sa vizitam toate punctele turistice in interior, doar Vaticanul,Forul Roman,Coloseum,ruinele de la Pompei si cateva repere turistice atractive de pe insulitele de langa Sorrento. Cam atat, sper sa nu-mi fi scapat vre-una, dar asta este, bune si astea, restul ce am vazut a fost doar pe dinafara, dar frumoase si pe exterior.
DECI Roma - orasul care are de toate pentru toti: istorie dovedita de cladiri istorice si religioase, in zona veche a Romei in care spectacularul este la el acasa: poti vedea MULTE de la Forumul Roman, pentru a ajunge in cele din urma la Colosseum. De acolo te poti indrepta catre Piazza-tele vestite si frumoase din Roma,etc.
Tot in Roma gasesti muzee de arta clasica si moderna, si multe, multe pizzerii si cafenele.
Un pont: pentru a ajunge la aeroport-ul din Roma, Fiumicino nu merita sa iei taxiul, parerea mea, pentru ca risti sa platesti de trei ori mai mult intr-un trafic infernal. Poti lua in schimb din gara Termini trenul catre aeroport, care este cat de cat la un pret rezonabil si rapid. In Roma mijlocul de transport cel mai rapid e metroul, cu el poti ajunge in orice locatie doresti, iar intre reperele turistice poti circula si pe jos daca te tin picioarele.
Deci in concluzie, Roma, orasul impanzit de monumente istorice lasate de trecerea vremii, are de oferit cate ceva pentru toate gusturile.
Deci cam asta am vazut si facut la Roma in cele 2 zile de sedere. Asa ca dupa 2 zile de Roma, adica a 3-a zi pe taramuri italienesti ne-am trezit dis de dimineata si ne-am luat micul dejun la hotel, la italieni micul dejun inseamna o chestie super saracacioasa, norocul nostru ca nu suntem foarte mancaciosi si al 2-lea noroc e faptul ca unul dintre receptionerii hotelului era roman din Braila si Liviu s-a imprietenit cu el si am avut portie dubla la micul dejun ,asa ca am mancat domneste….culmea culmilor stiti care era?!....eram primii romani cazati in hotelul acela, pana la noi nu mai calcase picior de turist roman pe acolo. Hotelul era destul de fainut, doar ca era foarte mic, dar avantajul era ca era in centrul Romei pe langa Coloseum, asa ca ne-am putut deplasa usor catre punctele turistice pe care am dorit sa le vizitam. Deci a 3-a zi dupa ce ne-am luat micul dejun am pornit din nou la drum cu tot bagajul dupa noi catre Sorrento. Ca sa ajungem la Sorrento a trebuit sa luam trenul catre Napoli care este punctul de legatura cu Sorrento si de la Napoli iar ne-am urcat intr-un tren care ne-a dus catre Sorrento. Cand am plecat spre Sorrento, stiam ca vom face escala in Napoli, aici ne-am facut un abonament pe 4 zile cu care puteam circula pe toate mijloacele de transport intre Napoli si statiunile din zona cum ar fi: Sorrento ,Positano, Pompei,Amalfi, Capri,etc... Napoli este un oras relativ mare, cu zone vechi, centru comercial destul de puternic pentru sudul Italiei, cu o istorie zbuciumata si cu un stadion de fotbal impresionant de mare. Partea de sud a Italiei, precum Napoli este mai murdara, mai putin linistita si cu o populatie mai saraca si magazine super ieftine ca pret. Faima proasta te face sa te intrebi ce cauti prin zona, dar uiti cand vezi orasul superb. Urbea, unde s-a nascut pizza, nu se bucura de o imagine prea buna, atat din cauza gunoaielor, cat mai ales a hotilor, dar cu siguranta are ce oferi gurmanzilor. Cert este ca acest oras (dar sa stiti ca noi nu am vazut mormane de gunoaie si nici hoti cum se zvoneste),Napoli-oras problema al Italiei nu duce lipsa de contraste, de la stradutele intortocheate „impodobite" cu franghii de rufe puse la uscat pana la cladirile elegante. Nu am ratat bine inteles stadionul din Napoli. Dupa vizita, de recunoastere din Napoli, am ajuns si la Sorrento in final,de la Napoli se ajunge usor cu o cale ferate privata (Circumvesuviana), trenul face putin peste o ora. Ajunsi la Sorrento, am avut senzatia ca nu sunt la mare, ci mai degraba la munte, drumul (soseaua) trecea printre cladiri de munte, adica mai exact cladirile erau construite direct in munte. Soseaua foarte serpuita, plina de serpentine una dupa alta si foarte numeroase la numar trece din localitate in localitate, practic nici nu-ti dai seama cand ai trecut in satul/comuna(STATIUNEA) urmatoare. Pe marginea soselei se afla numai portocali si lamai care sunt plini cu portocale si lamai, acesti copaci dau un farmec aparte soselei. Dar iata-ne ajunsi si la locul de cazare, mai exact intr-un camping, frumos camping: cu piscina, cu supermerkato, cu pizzerie, cu toate utilitatile si cu vedere spre mare si chiar acces la mare, doar ca plaja nu se prea putea face deoarece plaja lor e o piatra slefuita, nu plina de nisip ca pe litoralul nostru. Asa ca ne-am luat cheia de la casuta noastra din lemn in primire si ne-am dus sa ne lasam bagajele si sa facem un dus si apoi sa pornim din nou la drum. Casuta arata bine atat pe exterior cat si pe interior, avea gemuri si usa termopane si in interior era un pat imens de mare cu asternuturi curate si o saltea super moale, deci am dormit foarte confortabil in cele 4 zile de sedere in Sorrento. Aveam si bucatarie unde puteam sa ne gatim si frigider unde sa ne tinem cate una-alta la rece, doar ca eu nu am gatit mare lucru decat un ceai si o cafeluta dimineata, doar atat. Asa ca ne-am pornit la drum catre Positano care este o splendida statiune la mare care degaja un aer romantic, linistitor, intim, stradutele inguste, curate si pline de magazine degaja un stil aparte, statiunea cu toate ca e plina de turisti e foarte linistita. Plaja din Positano are un farmec aparte, chiar se poate zice ca e una din putinele plaje pe care le-am vazut in Italia si care se poate numi catusi de putin plaja, nu e stancoasa plaja, e plina nu de nisip ci de un pietris maruntel, pe care sunt amplasate sezloang-e. Dupa un tur de statiune ne-am asezat la o terasa pe malul mari si am mancat ceva caci deja ne prinsese seara bantuind prin statiune. Restaurant-ul unde am mancat noi era pe malul marii foarte intim si frumos dar scump rau, asa ca dupa ce am imbucat ceva ne-am pornit din nou la drum spre Sorrento, nu va zic ce rau mi-a fost pe drum mai ales la intoacere, pe drumul plin de serpentine soferul autobuzului conducea ca la maraton, zici ca era pilot de formula 1, dar intr-un final am ajuns cu bine in camping si ne-am pus la somnic.
Asa s-a scurs si cea de-a 3-a zi in Italia.
In cea de-a 4-a zi stiam ca vremea e partial inorata de acasa ca ne uitasem la meteo pe net, asa ca ne-am gandit sa facem un drum la Napoli sa facem ceva cumparaturi asa ca ne-am pornit la drum dis de dimineata. Am ajuns la Napoli pe la ora 8,30 dimineata si am pornit sa mergem sa vizitam stadionul, frumos stadion si mare au napoletanii. Dupa ce am vazut stadionul am revenit in centrul orasului ptr a colinda prin magazine. Asa ca am facut ceva cumparaturi, ne-am luat adidasi,Liviu 2 tricouri, eu un costumas si multe alte chesti maruntele si vreau sa zic ca la preturi foarte bune. La intoarcerea spre Sorrento am facut un popas de cateva ore la Pompei si am vizitat ruinele de aici, ce sa zic?! Pompeiul pe mine personal nu m-a prea incantat foarte mult, m-i se pare ca e mai mult facatura decat sa fie ceva natural cum e Coloseumul de exemplu….se reinstaurau multe ziduri care eu zic ca erau ridicate noi de ei, nu cred ca erau vechi de nu stiu cati ani. In primul rand era o multime de oameni, astfel incat a fost un chin sa fotografiez vestigii si nu turisti. Orasul Pompei are o istorie ciudata ….in nu stiu ce an a avut loc un cutremur care a afectat destul de zdravan casele din oras din cauza ca a erupt Vezuviul care in prima faza a acoperit o mare parte din oras cu lava fierbinte a lui, care a dat sansa arheologilor si nu numai de a vedea franturi din viata romanilor, un imperiu destul de numeros si puternic. Uimitor pentru mine a fost marimea orasului Pompei la aceea vreme. Ce mi-a placut foarte mult a fost Vezuviul cum se vede el in spatele ruinelor din Pompei, cum se zice sta sa vegheze orasul…Am vazut si amfiteatrul Pompeiu-lui, mare parerea mea ptr acea vreme. Dupa scurtul popas de cateva ore la Pompei am luat din nou trenul Circumvesuviana spre Sorrento. Ajunsi acasa am facut un dus si am iesit in statiune sa papam ceva.
In Sorrento exista 2 strazi principale sa zicem asa, care strabat statiunea de-a lungul ei.Una dintre strazi (Corso Italia) are unic sens iar seara primaria restrictiona accesul auto. Asa am reusit sa bantuim magazinele, bisericile, restaurantele din oras. Intre coasta si aceasta strada sunt acele stradute inguste si intortocheate cu magazinase de suveniruri, cu mici restaurante (4-5 mese), cu multa galagie (seara) si foarte multa liniste dimineata, cu mici parculete pline de bancute. Si mai e o strada principala careia i se zice aleea cu portocali pe care sunt o gramada de portocali, dar mai vezi din loc in loc si cate-un lamai. In peninsula in care se afla Sorrento, coasta Amalfi, Positano, altceva decat turism nu se prea poate face nimic. In rest orice petec plat de pamant este folosit pentru livezi de lamai, portocali, maslini si curmale. Ce este uimitor, toate livezile sunt acoperite cu plase negre/verzi, sunt foarte bine ingradite...Liviu a intrebat ce-s cu plasele...Un raspuns a fost legat de o coacere mai rapida, desi eu sunt in continuare sceptica, mai degraba de protectie la roua de dimineata (ca sa nu pateze fructele). Dimineta era frig (5-10 grade) si destul de umed, noi plecam in tricou dar nu ne era cald dimineata, desi incepand cu ora 9 soarele devenea dogoritor si insuprtabil, dar peste noapte se lasa foarte rece incepand cu ora 23, deci erau schimbari bruste de temperatura. In schimb la Roma era un aer irespirabil si foarte sufocant atat ziua cat si noaptea.
In cea de-a 5 zi de sedere in Italia am luat vaporul din port de la Sorrento si ne-am indreptat spre o alta insulita Capri, o insula extraordinara. Din Capri am luat funicularul de am ajus sus pe insula si de aici am putut vedea insula de sus. Ne-am plimbat pe stradutele inguste, curate si pline de magazine si flori pana am ajuns la mare….plaja lor, adica stancile slefuite amenajate ptr plaja. Sub soarele care nu a vrut sa ramana mai prejos cresc parca toate florile raiului, oferind o imagine si miresme de vis acestei insulite. Insula Capri - sau raiul fermecat al florilor si al marii, asa se poate denumii Capri.
Din portul impanzit de salupe si de ultramodernele vase particulare, insula nu lasa sa se zareasca decat putine din comorile pe care le ascunde. Aici, in port, este zona turismului "de masa", daca se poate spune asa, unde vase mari de croaziera debarca zilnic mii de turisti, care "bifeaza" astfel inca o destinatie. Capri nu este nici pe departe o destinatie care sa-ti permita o vacanta ieftina, motiv pentru care intalnesti aici putini romani,noi am mai intalnit doar 2 persoane inafara de noi. Cu putin noroc insa, poti da nas in nas cu celebritati din toate domeniile de activitate, insula mentinandu-se de zeci de ani in topul destinatiilor preferate de ei cica. Din Sorrento pleaca zilnic zeci de curse rapide spre Capri, adica cu vaporul. Dupa un urcus abrupt cu un funicular modern, am ajuns intr-o zona desprinsa parca din povesti,frumoase peisaje. Strazi stramte si abrupte, autoturisme si microbuze adaptate la conditiile locale,adica mai stramte decat cele din productia de serie. Capri nu este o destinatie foarte propice pentru shopping, asa ca am decis sa profitam de ceea ce ne ofera natura si istoria locului. Si cum pe o insula toate drumurile duc catre plaja, ne-am lasat purtati de stradutele umbrite, pe un traseu ce te duce cu gandul la ascensiunile montane. Plaja de aici are ceva unic, pe care trebuie sa-l traiesti ca sa poti sa intelegi: apa este sidefie, iar nisipul lipseste cu desavarsire. Iar plaja de la Faraglioni, doua stanci indraznete care strapung apele Mediteranei, este practic un jacuzzi natural, inconjurat de stanci. Pentru asemenea senzatii trebuie sa platesti insa, dar plaja nu ducea lipsa de clienti. Marina Piccola este cea mai mare plaja privata din Capri , sutele de sezlonguri fiind amplasate in trepte, pana la etajul al doilea. Din Marina Grande, adica portul mare, puteti lua un vaporetto pentru un tur al insulei, care se poate mandri cu o multime de grote, arcuri naturale si golfulete salbatice. O astfel de excursie costa destul de mult, dar merita sa vedeti Faraglioni care sunt 2 stanci imense in mijlocul marii, Villa Malaparte, stanca Sirenei sau Arco Naturale (o formatiune impresionanta din stanca). Grota Azurro, sau grota albastra, este ca un "premiu" oferit de mare vizitatorilor care au reusit sa-i faca acesteia pe plac, putand fi vizitata numai daca nu sunt deloc valuri, noi am prins ceva valuri caci mie cu toate ca nu am rau de mare dar asa am dat la rate peste bordul de la vaporetto, dar intr-un final mi-am revenit. Plus ca era foarte aglomerat cu turisti. Intre stancile care formeaza Grotta Azurro, unde patrunzi legat de barca si culcat pe burta cica, apa are o culoare de vis,e de un albastru nemaintalinit, iar o baie aici va fi o amintire greu de sters. Capri, o insula foarte pitoreasca, trebuie neaparat vazuta, noi am urcat pana in varf, de unde privelistea e fantastica.
Dupa vizitarea reperelor turistice de pe insula Capri ne-am intors in Sorrennto cu vaporul…
In a 6-a zi am vizitat mai amanuntit Sorrento,statiunea in care ne-am cazat caci pana acum am fost doar simpli musafiri in cele 4 zile de cand ne-am cazat, doar ce am fost prin oras si am luat masa la cate-o terasa si ce am mai facut o baie in piscine din camping. Sorrento e patria lichiorului de lamie, limoncelo, cum ii zic italieni. Nimic nu este mai odihnitor de cat verdele copacilor de lamai, portocali, maslini si curmali, decat verdele plantelor de aloe vera si cactusilor imensi de mari, chiar si a tufelor mari de bambus.
Natura a reusit sa dea tot ce-i mai bun din ea in aceasta zona, care se mandreste si cu o istorie pe masura, chiar daca nu intotdeauna cea mai fericita. Peninsula Sorrento , unde se distinge localitatea cu acelasi nume – are ceva vechime si este considerate perla litoralului italienesc. Peisajul salbatic se imbina cu arhitectura eleganta, dar simpla a orasului, bazat pe un plan urbanistic al unui vechi oras roman. In Sorrento, oras aflat la nici 50 de km de Napoli, exista multe cafenele la picioarele carora se afla, la zeci de metri, marea, precum si o multime de piatete, de-a lungul aleilor pietonale care se intalnesc in centrul orasului.
A 7-a zi trezirea dis de dimineata si plecarea spre aeroportul din Roma cu primul tren Circumvesuviana catre Napoli, de aici cu metroul si alt tren catre Roma Termini si de aici iar metroul pana la Roma Osiente parca si de aici cu trenul pana la Roma Fiumicino. O intreaga peripetie si cu transportul asta. La intoarcere chiar a fost o intreaga peripetie ptr caci cu toate ca am plecat cu primul tren si ne-am miscat cat de repede s-a putut era sa pierdem avionul, am ajuns cu vreo 20 de minutele inainte de plecare, bine inteles ca la ultimul tren nu am mai reusit sa ne luam bilete ca era doar o casa de bilete deschisa in gara si era o coada imensa, am cerut permisiunea sa intram in fata ca sa reusim sa luam bilete si nu n-i s-a dat voie, raspunsul a fost ca toti asteapta sa ajunga la rand sa-si i-a bilet ptr acelasi tren cu care vroiam noi sa mergem asa ca nu am avut alta solutie decat sa ne urcam in tren fara bilet si asta am si facut, altfel pierdeam avionul, norocul nostru ca si la intoarcere avionul a avut intarziere o ora altfel dormeam prin aeroport o noapte, dar ce mai conta acum am vazut noi Roma….asta conta cel mai mult.
Nu va zic caci si pe drumul de la Cluj la Brasov am avut peripetii, cineva a tras semnalul de alarma si a sarit din tren in plin camp, apoi a venit politia CFR si ne-a zis sa avem grija de bagaje si sa nu adormim si sa nu intram in vorba cu strainii ca trenul e bantuit de hoti va dati seama ce remarca i-a facut trenului. Asa ca lung n-i s-a mai parut drumul de la Cluj pana acasa. Intr-un tarziu in noapte dupa 21 de ore de mers pe drum am ajuns acasa la mamicuta noastra dragalasa care ne astepta cu apa calda in cada de la baie si cu patul facut si papica pregatita, asa ca am facut o baita buna, am papat si ne-am pus la somnic, am adorim pe loc caci eram tare obositi.
Deci o vacanta pe Coasta Amalfi, Sorrento, un vis care a trecut repede, dar care a lasat in urma sa mirosul divin al florilor tropicale, al portocalilor, al lamailor si al marii, laolalta. Si imaginea muntilor plonjand abrupt in mare, a soselei incapatanate sa ramana suspendata pe creste si a caselor albe, cocotate pe coasta sau a marii de culoarea turcoazului, ascunzand in adancuri povesti frumoase, romantice sau nu,persoane care s-au indragostit insa fara leac de aceste locuri,cred si eu caci si eu m-as indragosti de astfel de locuri atat de frumoase si fermecatoare. Acest concediu a fost ceva de vis mult mai frumos decat cel de anul trecut in Grecia. Deci cam asta a fost vacanta noastra la Roma si Sorrento.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu